După ce vineri seara a jignit aiurea o concurentă de 14 ani de la ”Românii au talent”, spunându-i că e grasă, Mihaela Rădulescu a simțit nevoia să fie penibilă încă o dată. De data asta, însă, a trecut la un nivel superior și a jignit-o pe Andreea Esca, în momentul în care s-au întîlnit întâmplător pe holurile ProTV.

mihaela_radulescu_centura_pret.jpg ”Andreea, mi se pare mie, sau tu ești cam mică de înălțime?”, a abordat-o direct Mihaela Rădulescu pe Andreea Esca. ”A, nu, nu ești mică, ești de-a dreptul pitică, iar asta te face să pari grasă! Nu se poate să lucrezi în televiziune cu înălțimea asta. Dacă data viitoare când ne mai întâlnim nu te văd cu 5 centimetri mai înaltă, cariera ta în televiziune s-a încheiat. Îți garantez eu asta!”

După tirada de jigniri, care pe Andreea Esca a lăsat-o înmărmurită, Mihaela Rădulescu a început să se tăvălească pe jos, prin făina pe care tot ea o aruncase pe jos, după care a plecat iritată. Din inerție, însă, s-a jignit singură când a trecut prin fața unei oglinzi: ”Hoașcă bătrână, ce te uiți așa? Dispari din fața mea, hoanghino! Eu sunt Mihaela Rădulescu, iar tu ești un nimeni!”

beretnr4bnnrmic.png

Dacă ți-a plăcut acest articol, sigur o să-ți placă și berea Times New Roman. Nu că vrem să ne lăudăm, dar ne pricepem la bere cel puțin la fel de bine ca la scris virale. Convinge-te singur: bereatnr.ro/shop!

Scris de Calin | Sunday, 15.03.2015 15:24 Monden

National Cinematografic