După o primă zi dezastruoasă, Arabia Saudită rectifică: femeile au voie să conducă, dar nu să parcheze

Deşi părea să intre în sfârşit în lumea modernă, Arabia Saudită îşi înfrânează din nou pornirile progresiste! După ce prima zi de libertate s-a soldat cu zeci de stâlpişori dărâmaţi, un tomberon răsturnat în centrul Riadului şi mai multe oglinzi retrovizoare scoase din ţâţâni, Arabia Saudită restricţionează dreptul femeilor de a şofa: acestea vor putea conduce autovehicule, dar nu vor avea voie să le şi parcheze.

„Femei la volan? Sigur, de ce nu? Mi-am spus că e o măsură bună, complet gratuită, ca să ne îmbunătăţim imaginea în comunitatea internaţională. A doua zi, m-am trezit cu ditamai zgârietura pe aripa Rolls Royce-ului. Nu ştiu care dintre soţii a fost, dar n-aveam nici CASCO, m-a costat un baril întreg de petrol reparaţia”, s-a plâns regele Salman.

După ce amendamentul introdus de Majestatea Sa intră în vigoare, femeile care se află deja în trafic în Arabia Saudită vor fi nevoite să conducă non-stop, riscând o amendă usturătoare în cazul în care încearcă să tragă pe dreapta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
28 septembrie 2017 16:49
Citește mai mult despre: Arabia Saudita condus parcare

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult