E iarnă și pentru ei! Cocalarii din Poiană fac oameni de zăpadă din coji de seminţe

Cocalarii din Brașov au avut o mică surpriză acum cu venirea cocalarilor de la București la schi. În Poiana Brașov au început să apară oamenii de zăpadă din coji de semințe, pentru că acesta este materialul cel mai la îndemână în acest început de an.

„Am parcat, ca de obicei, în locul meu rezervat, pe pârtie, și am vrut să facem un om de zăpadă. Doar că nu am fost printre primii care au ajuns la schi, și era deja jos un covor de semințe destul de consistent, trebuia să sapi ceva ca să dai de zăpadă. Așa că am făcut om din coji de semințe, e la fel de bun, rezistă chiar mai mult. Cojile sunt cu scuipat pe ele, adică au aderență mai bună decât zăpada obișnuită”, a povestit Robert A., un cocalar din București.

Realizările cocalarilor au stârnit invidie printre ceilalți cocalari care nu au avut ideea, dar aceștia s-au resemnat la gândul că oamenii de coji de semințe vor fi acoperiți de alte mormane de coji de semințe și nu vor mai fi vizibili. Mai mult, zăpada murdară de pe marginea străzii îi va face aproape invizibili cu ochiul liber.

Scris de Eftimie
9 ianuarie 2016 11:01

Articole asemanătoare

Vezi mai mult