EBA a fost păcălită să dea 500 de euro ca să se pozeze cu preşedintele României!

Surpriză neplăcută pentru Elena Băsescu! După ce a plătit 500 de euro pentru privilegiul de a se fotografia cu preşedintele României, EBA a fost extrem de uimită când şi-a dat seama că bărbatul cu care s-a pozat este chiar tatăl ei. Mai mult, atunci când a vrut să-l dea în judecată pentru escrocherie pe omul care i-a luat cei 500 de euro a descoperit că nu poate, deoarece practic acesta nu o minţise.

„Acest incident e doar ultimul dintr-un lung lanţ de insuccesuri”, povesteşte EBA. „Doar luna trecută un alt individ mi-a cerut tot 500 de euro ca să mă pozez cu o piţipoancă de Dorobanţi. Normal că am fost curioasă. După ce i-am dat banii m-am trezit că mă duce în faţa unei oglinzi. Dacă mă gândesc mai bine, semăna perfect cu omul care mi-a cerut bani ca să mă pozez cu preşedintele României, doar că avea acelaşi tricou şi aceiaşi blugi, deci clar nu putea fi el – cine ar purta aceeaşi ţinută de două ori rând?”

„Uneori chiar am senzaţia că oamenii mă iau de proastă şi nu înţeleg de ce”, mai spune Elena Băsescu. „De exemplu, cum aş fi putut să-mi dau seama că tatăl meu e preşedintele României? Eu sunt euro-parlamentar, se presupune că trebuie să ştiu cine e preşedintele Europei, nu al României. În plus, cred că escrocul ăla era şi prost informat, fiindcă România e un continent, deci sunt multe ţări, fiecare cu preşedintele ei.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
7 februarie 2012 15:44

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult