Vestea că Borcea va fi eliberat din închisoare a aruncat în aer piața anticoncepționalelor din România. Imediat ce judecătorii au decis eliberarea fostului acționar dinamovist, româncele au luat cu asalt farmaciile și au golit toate stocurile de anticoncepționale. Pe piața neagră s-a ajuns ca pentru o pastilă să se plătească și de 100 de ori suma.

farmaciegoalaborcea.jpg
Româncele care n-au prins anticoncepționale au luat cu asalt aeroporturile, gările și autogările, într-o tentativă disperată de a fugi cât mai departe de România. ”Plec în Thailanda, sunt mai în siguranță acolo, chiar dacă risc să mă prindă vreun uragan. Mai bine victima unui uragan clasic, decât victima uraganului Borcea, care poate veni peste mine în țară”, povestește o româncă  disperată să plece cât mai departe de țară.

Chiar și în satele rupte de lume, unde nici măcar nu există electricitate, femeile știu de legenda lui Cristi Borcea. ”Ne-a povestit poștașul, când a venit de la oraș, de Cristi Borcea”, spune o femeie dintr-un cătun izolat din Apuseni. ”Și știm că are puterea de a te lăsa însărcinată dintr-o singură atingere, dacă nu chiar o privire. Dar am luat anticoncepționale și am plătit și acatiste la biserică, sper să fiu bine și să nu mă lase însărcinată.”

Scris de Calin | Tuesday, 03.07.2018 10:42 Monden

National Cinematografic