El e parcagiul român care a dat 1 milion € pe un loc de parcare în Hong Kong

Multă lume a fost surprinsă azi că un loc de parcare din Hong Kong a fost cumpărat cu un milion de euro, întrebându-se cine e nebunul care a dat atât de mulți bani pentru un spațiu de doar 12 metri pătrați. Nimeni nu s-a arătat însă surprins de suma cheltuită după ce s-a aflat cine este cumpărătorul: un parcagiu român.

Parcagiul român spune că pentru el achiziția reprezintă o simplă investiție și că sub nicio formă nu a dat prea mulți bani pe locul de parcare. „Eu fac milionul de euro într-un an în București, care e de 100 de ori mai ieftin decât Hong Kong-ul. Așa că milionul ăsta de euro mi-l recuperez în maxim o lună“, spune acesta.

Parcagiul român spune că, într-adevăr, nu a mai dat niciodată un milion de euro pe un loc de parcare, dar că e obișnuit să lucreze cu cifre mari. „Am dat sute de mii de euro pentru locuri de parcare prin Londra, Monaco sau Tokyo, deci nu e un mare salt pentru mine să dau un milion“, explică el. „Și deja un alt parcagiu mi-a oferit 2 milioane de euro pe loc, o dovadă clară c-am făcut o investiție extrem de inspirată“.

Loturile de bere TNR sunt întotdeauna limitate, că vindem doar ce n-apucăm să bem noi. Hai, fă repede o comandă, până n-o bem noi pe toată!

Scris de Calin
4 iunie 2021 16:06

Alte articole

Vezi mai mult