Elena Udrea: „Piaţa Universităţii ar trebui să se numească Louis Vuitton, după revoluţionarul francez”

Elena Udrea spune că empatizează cu manifestanţii din Piaţa Universităţii. În acest sens, pedelista a declarat că i-a propus primarului Sorin Oprescu să schimbe numele Pieţei Universităţii cu unul mai potrivit, care să aibă legătură cu evenimentele din ultima perioadă.

„Având în vedere ce s-a întâmplat în ultimele zile în Piaţa Universităţii, cred că e momentul să-i schimbăm numele. În ultimele zile acolo n-au avut loc cursuri universitare, acolo au fost oameni care au manifestat pentru o viaţă mai bună şi pentru libertate.  Cred, de aceea, că ar trebui să-i spunem Piaţa Louis Vuitton, după celebrul revoluţionar francez de la 1848”, a declarat Elena Udrea.

Pedelista spune că are şi alte idei de schimbare a numelor unor artere sau pieţe bucureştene. „Dacă ar fi după mine, Parcul Operei ar deveni Parcul Cătălin Botezatu, iar Piaţa Revoluţiei s-ar numi Piaţa Coco Chanel. Asta ca să dau doar două exemple, pentru că am mult mai multe astfel de idei”, a spus Udrea.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
23 ianuarie 2012 13:16

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult