Emoţii mari la Strehaia! Salman Khan vine acasă, s-o prezinte pe Iulia Vântur părinţilor

Întreaga comună Strehaia, dar mai ales părinţii cunoscutului actor Salman Khan aşteaptă cu nerăbdare clipa în care acesta va veni să le-o prezinte oficial pe aleasa inimii lui, Iulia Vântur. Caii au ţesălaţi de la primele ore ale prânzului, şoselele au fost stropite cu parfum ieftin şi toţi locuitorii îl  aşteaptă pe cel mai iubit fiu al localităţii în portul tradiţional: sacou murdar şi pălărie de Indiana Jones.

Rudele spun că Salman n-ar fi avut o carieră atât de serioasă dacă nu l-ar fi învăţat de mic nişte lucruri. „Îl ştiu pe Salman de când era atâtica. Să-l vezi cum se suia pe stâlp cu patentul, să taie cablurile! Era dă comă, să n-am parte!”, îl laudă mătuşa acestuia.

Locuitorii din Strehaia speră că Salman le va aduce cadouri: „Cel mai mult mi-aş dori un detector de metale mai bun, sau o portavoce, că mi s-a luat să tot urlu Fiaare veeechi loooom”, spune mama lui Salman. În ce priveşte fata, părinţii lui Salman sunt categorici: „Ne place, că e d’a noastră!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
10 martie 2014 12:40

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult