Experiment inedit în Caracal! Au încercat să înveţe o vacă să fumeze, ca să obţină caşcaval afumat

Cei mai importanți savanți din Caracal s-au reunit zilele acestea pentru tradiționalul simpozion anual de știință. Așa cum e obiceiul, și anul acesta cele mai importante minți ale orașului s-au pus pe treabă pentru a inventa ceva cu adevărat revoluționar, care să pună orașul pe harta inteligenței lumii, acolo unde-i este locul.

„Anul acesta am zis să simplificăm procedura de obținere a cașcavalului afumat, așa numitul cașcaval fume. Procedura normală presupune să iei lapte de la vacă, să-l faci cașcaval, apoi să ții câteva zile la afumat, în camere speciale. Soluția propusă de noi elimină o parte din acești pași, deci este mult mai eficientă”, a declarat Mihail Tucă Diaconescu, un important om de știință din municipiu.

Soluția propusă presupune dresarea vacilor astfel încât acestea să fumeze minim un pachet de țigări pe zi, pentru a da lapte afumat. Deși au existat voci care au criticat această metodă, spunând că laptele afumat rezultat, dar și cașcavalul, ar putea mirosi a nicotină, savanții caracaleni au spus că această problemă ar putea fi rezolvată foarte ușor dacă vacii i se dă să fumeze doar țigări mentolate. Caracalenii sunt hotărâți chiar să cheme un promoter Fan Brânză, care să le valideze produsul pentru a putea fi apoi vândut în alimentarele din localitate.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 decembrie 2014 13:07
Citește mai mult despre: advertorial caracal cascaval

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult