Explozie de culori la Vaslui. Au înflorit toţi beţivii care au dormit în ploaie

God bless the rains down in Vaslui! De câteva ceasuri, oraşul e într-o veritabilă sărbătoare a culorilor, după înflorirea simultană a peste 15.000 de beţivi în toate şanţurile oraşului.

„Cel mai probabil, aceştia au fost prinşi de ploaie în timp ce dormeau în şanţ. E un fenomen rar, pentru că ploaia trebuie să fie neaşteptată. Dacă vezi norii, tragi şi tu un carton peste tine când te prăvăleşti în ţărână”, a explicat Borel Florescu, botanist vasluian.

Încântaţi de privelişte, sute de turişti aflaţî în city-break la Vaslui şi-au făcut poze cu beţivii înfloriţi, chiar înainte ca aceştia să se trezească şi să se ridice, lăsând în urmă petale multicolore şi un parfum, evident, îmbătător.

„Am mai văzut asta doar în deşertul Atacama din Chile, într-un an cu El Niño puternic, parcă 2015”, a comentat tanti Gina, 49 de ani, vânzătoare la butic.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
27 iunie 2023 06:30
Citește mai mult despre: Vaslui

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult