Filantropul Țiriac i-a donat o mătură unui sărac, cu condiția să-i facă lui curat în vilă

Ion Țiriac arată din nou cât poate fi de generos. Filantropul miliardar i-a oferit recent unui sărac care trecea prin fața vilei lui imense o mătură, cu condiția să intre și să facă curățenie în vilă, ceea ce săracul, din obraz, a și făcut. După ce săracul a terminat de măturat prin vilă, Țiriac i-a cerut înapoi mătura, pe motiv că se tocise și ”oricum, poate mai trece vreun sărac pe aici și are și el nevoie, deci nu fi un nesimțit egoist”, i-a spus Țiriac săracului.

El l-a și apostrofat pe sărac că durează prea mult curățenia: ”Alt sărac făcea de 10 ori mai repede decât tine, putoare ce ești! Uite cum irosesc o mătură bună pe tine, vai de capul tău de boschetar!”, i-a spus Țiriac.

”Oferă-i unui sărac 100 de lei și îi va băga la păcănele. Oferă-i o mătură și îl transformi în sluga ta pe viață”, a explicat Ion Țiriac gestul său. El se laudă că mulți alți bogați au preluat exemplul său și au devenit filantropi. Unii au sute de angajați, pe care îi plătesc cu salarii de nimic ca să-i facă pe ei și mai bogați. ”Dacă n-am fi noi, bogații, cine ar mai cumpăra crenvurști de la Ikea? N-ar mai fi bani”, spune Țiriac.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
27 aprilie 2024 08:54
Citește mai mult despre: Țiriac vilă

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult