Fizz: Toţi românii ascultă Inna, dar puţini recunosc. Nu există bairam adevărat fără Inna

Fizz a declarat, în exclusivitate pentru Times New Roman, că toţi românii ascultă Inna, dar foarte puţini recunosc. Potrivit lui Fizz, din cauza imaginii frivole şi puţin tâmpite pe care o are Inna, multă lume îi ascultă melodiile doar pe ascuns. Oamenii se feresc să recunoască deschis acest lucru pentru a nu fi catalogaţi drept inculţi, cocalari, manelişti sau pedelişti, nişte etichete pe care niciun român care se respectă nu vrea să şi le lipească de frunte.
Fizz: „De la gunoieri până la profesori universitare, toată lumea ascultă Inna. Ascultaţi ce vă spun, nu există bairam la care să nu se pună vreo melodie de-a Innei. După câteva pahare, românul trebuie să asculte Inna ca să se distreze cu adevărat.”
În urmă cu un an, Băsescu a declarat că 90% dintre români ascultă Inna, dar a precizat că el nu se numără printre ei. “Mie îmi place house-ul minimal tradiţional, cântat cu vioară, cu acordeon, cu ţambal”, a spus atunci preşedintele.
În altă ordine de idei, Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care care prevede impozitarea câştigurilor Innei. Boc vrea să taxeze banii pe care Inna îi încasează la nunţi, botezuri şi lansări de club în Ibiza.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.