Foto! 480 de biciclete furate în Bucureşti, suspecţii se îndreaptă spre Constanţa

Un grup de hoţi a dat o lovitură uriaşă în Bucureşti, reuşind să fugă cu 480 de biciclete. În prezent se îndreaptă spre Constanţa, unde au de gând să le încarce în containere și să le vândă în altă țară.

Cei 480 de hoți sunt bine echipați, un indiciu că operațiunea a fost planificată cu mult timp înainte. Şeful lor poartă o mască de Lucian Mîndruţă, pentru a nu fi recunoscut de autorități, însă dimensiunea hoției atestă o minte criminală de mare calibru.

”Ne confruntăm cu un Spectre local, un Dr. No al biciclismului, însoțit de un număr uriaș de acoliți. Vă spun, dacă acest om ar avea acces la un cont de Facebook, ar revoluționa întreaga lume”, declară Decebal Popescu, comisarul însărcinat cu prinderea hoților de biciclete.

Căutările sunt îngreunate și de faptul că păgubiții sunt 480 de hipsteri bărboși din București, care în loc să-și descrie bicicleta furată se ceartă care a ascultat primul Ballad of Sexual Dependency în secția de Poliție.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
25 aprilie 2015 09:53

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult