Generalul Ciucă și-a pârlit burta după ce s-a aplecat prea tare peste grătar

Accident pe Valea Prahovei. Ieșit să facă un grătar cu alți răcani în uniformă, generalul Marian Ciucă și-a pârlit burta destul de serios, după ce s-a aplecat peste cărbuni ca să întoarcă micii. Arsurile sunt destul de grave, pentru că burta lui Ciucă reprezintă circa 90% din corpul său.

Ceilalți participanți la grătar, demnitari sau generali, au intervenit prompt și au salvat micii care riscau să fie cuprinși de vâlvătaie, după care l-au stins și pe Ciucă folosind mijloace tipic masculine pentru stingerea focurilor de tabără.

Din fericire Ciucă era proaspăt epilat și au ars doar hainele de pe el, nu și părul foarte bogat, pe care generalul îl îndepărtează periodic, pentru ca dușmanul să nu poate să-l apuce de părul de pe burtă în timpul luptelor corp la corp.

Luat cu ambulanța, Ciucă a fost indignat că la 7 ani de la Colectiv încă nu avem o secție de mari arși: ”Dacă nici eu nu sunt mare ars, atunci cine naiba mai e?”, ar fi exclamat furios Marian Ciucă, după care ar fi cerut demisia lui Victor Ponta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
30 octombrie 2022 11:18
Citește mai mult despre: arsură Ciucă grătar

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult