Geniu! Un idiot a descoperit singur că este prost!

Oamenii de ştiinţă sunt la picioarele lui Malcea Trandafir, un idiot care îşi face veacul pe meleagurile Constanţei. După mai bine de zece ani în care a meditat la întrebarea „Bă, eu oare sunt prost?”, Malcea a avut o revelaţie de care nimeni nu îl credea în stare: „Da, bă, sunt prost!”. „Asta schimbă totul!”, a titrat până şi sobrul New York Times.

De revelaţia lui Malcea nu este străin nici Dumnezeu. Se pare că divinitatea l-ar fi lovit pe Malcea cu o ţiglă în cap, în timp ce constănţeanul se plimba pe câmp. Fără lovitura de ţiglă, cel mai probabil Malcea n-ar fi avut revelaţia şi s-ar fi întrebat chiar şi acum dacă este prost.

Revista TIME l-a decretat deja „Omul anului”, poza lui Malcea urmând să apară pe coperta celebrei publicaţii americane. „Este un moment unic în istoria omenirii, Malcea Trandafir este practic primul prost care devine conştient de propria prostie. Avem de-a face cu un idiot absolut genial”, şi-a explicat decizia de a-l pune pe copertă redactorul-şef de la TIME.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
13 septembrie 2013 10:53

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult