George Soros cedează imperiul financiar fiului său, Belzebut Baphomet Soros

Predare de ștafetă la cel mai înalt nivel al Ocultei Mondiale. George Soros se retrage din toate funcțiile deținute la Fondul de Investiții Asmodeus, pe care îl controlează încă din anii 1980, când Soros a devenit celebru atacând lira sterlină până a produs prăbușirea Băncii Angliei.

Toate funcțiile deținute de soros, inclusiv la Fundația Soros pentru Societate Deschisă vor fi preluate de fiul său, Belzebut Baphomet Soros, în vârstă de 33 de ani. Acesta nu e la prima funcție de conducere, el a mai fost vicepreședinte la Behemoth Industries, care se ocupă cu controlarea minților și manipulare psiho-energetică globală.

”Sunt convins că voi duce mai departe moștenirea ideologică a tatălui meu. Viitorul ne rezervă multe surprize, dar eu voi fi acolo să îndrum populația spre viziunea finală a tatălui meu: egalitate totală și absolută între forțele care domină această planetă. Nu voi înceta niciodată să lupt inclusiv cu furca în mână alturi de frații mei, Balaam Soros, Astaroth Soros și Azazel Soros, care devin vicepreședinții mei de acum înainte. Glorie tatălui nostru!”, a declarat emoționat Belzebut Baphomet Soros.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
12 iunie 2023 13:15
Citește mai mult despre: Baphomet Belzebut Soros

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult