Gest bărbătesc! Un bucureştean a scos salata nevestei din frigider ca să-şi pună berile la rece

Vremea caldă de afară a dat naştere unui adevărat erou! Este vorba de un bucureştean de 32 de ani, care, într-un moment de maximă bărbăţie, a scos salata soţiei din frigider, ca să-şi pună la rece două beri, ca să le bea mâine, când se sărbătoreşte Ziua Bărbatului. Fără nici o remuşcare, bucureşteanul s-a comportat restul zilei ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Seara, însă, în momentul în care soţia lui s-a întors acasă, s-a declanşat un mic scandal. „Unde e salata mea, cu care-mi menţin silueta? De ce ai folosit frigiderul ca să-ţi pui berile la rece? O bere nu-ţi ajungea, a trebuit să-ţi pui la rece două! M-ai lăsat fără salată ca să mă îngraş, să ai un pretext să te uiţi după altele. Niciodată să nu mai faci aşa ceva”, a spus, vădit iritată, soţia bucureşteanului.

Calm, acesta a invocat în apărarea sa mai multe hotărâri din Cartea Galbenă a OBR Bergenbier,  care se va proclama mâine, 5 mai, în Parcul Lumea Copiilor din Bucureşti, lăsându-şi astfel soţia fără argumente. Aceasta a acceptat chiar că hotărârea OBR „salata nu reprezintă o masă” este validă şi de neîncălcat, ba chiar că în frigider se pune mai întâi berea şi abia apoi ce mai încape. Ca urmare, prietenii lui propun ca statuia bărbatului care se va dezveli mâine să poarte chiar numele lui. 

El nu se consideră, totuşi, un erou: „Chiar dacă prin gestul meu am înţeles că am inspirat alţi bărbaţi, meritul nu este neapărat al meu. Fără munca celor de la Organizaţia Bărbaţilor din România (OBR Bergenbier), demersul meu nu ar fi fost posibil. Mâine mă duc la prima întâlnire oficială OBR şi voi sărbători victoria berilor asupra salatelor ”, a declarat bucureşteanul.

Articol recomandat de Organizaţia Bărbaţilor din România – OBR Bergenbier

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

4 mai 2012 13:52
Citește mai mult despre: barbat bere relatie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult