Grigore Cartianu lansează încă o carte-document: „Adevărul despre 1 Martie 1989”

Scriitorul continuă seria investigațiilor istorice cu un volum în care scoate la lumină lucruri mai puțin cunoscute despre evenimentele din 1 martie 1989. „Momentul istoric al acestui Mărţişor Însângerat, cum îl numesc eu în cartea mea, trebuie înțeles în contextul istoric al acelor vremuri. Să nu uităm că momentul 1 martie 1989 vine la numai câțiva ani după victoria istorică a Stelei din 1986. Cumva, era inevitabil să ne împărțim unii altora mărțisoare.”

Totodată, scriitorul trage un semnal de alarmă avertizându-i pe români să nu uite niciodată cât de greu a fost de 1 Martie 1989. „În fiecare an sărbătorim Mărţişorul din 1989, însă puţini oameni ştiu ce s-a întâmplat cu adevărat atuunci”, spune scriitorul. „Eu am stat de vorbă cu supraviețuitorii care au fost la Intercontinental în seara aceea nenorocită de 1 martie 1989. Ce să vă spun, erau victime peste tot, în special pe lângă tarabele cu suveniruri. Eu însumi am văzut femei nevinovate înțepate cu acul între sâni! S-a vărsat atâta sânge atunci încât multe șnururi albe deveniseră pe jumătate roşii. Martorii spun că multe dintre femei e posibil să fi fost veterane de război, pentru că purtau pe piept niște decorații ciudate, precum trifoiul sau coșarul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
1 martie 2012 00:00

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult