Halloween crunt! Bărbaţii au capul cât dovleacul şi femeile arată ca nişte vrăjitoare

Halloweenul ca Halloweenul, dar dimineaţa de după Halloween e şi mai înspăimântătoare! După petrecerile de aseară, mii de români s-au trezit extrem de mahmuri, semn că abia acum începe adevărata groază.

„E complet înfiorător! Eu am capul cât un dovleac, câţiva colegi umblă din birou în birou, ca nişte zombii, căutând aspirină pentru ‘creeeier’, fetele zici că-s vrăjitoare, şeful umblă înfăşurat într-un cearşaf ca să nu-l recunoaştem”, povesteşte Mihai, corporatist afectat de straniul fenomen.

Efectele resimţite azi ar putea fi însă o veste bună pentru oamenii Bisericii şi alte voci conservatoare, toţi cei afectaţi promiţând că „nu mai sărbătoresc Halloweenul niciodată”.

Scris de TNR
1 noiembrie 2018 08:11

Articole asemanătoare

Vezi mai mult