TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Haos în Piaţa Romană, după apariţia misterioasă pe o tarabă a unui mărţişor de bun gust

Scris de Vasile
@
1 martie 2013 08:13
Haos în Piaţa Romană, după apariţia misterioasă pe o tarabă a unui mărţişor de bun gust

Liniştea tarabelor cu mărţişoare instalate în această perioadă în centrul Bucureştiului a fost tulburată în această după-amiază de apariţia unui obiect neidentificat, anunţă poliţiştii. După ce forţele de ordine au intervenit pentru a izola obiectul, a se asigura că nu e periculos şi a linişti mulţimea, enigma a fost desluşită când un locuitor mai bătrân al zonei a recunoscut obiectul ca fiind un mărţişor de bun gust, o specie de mărţişoare dispărută oficial de pe teritoriul României de zeci de ani.

“Mărţişoarele de bun gust nu mai există în ţara noastră de multă vreme, nişa lor în ecosistem fiind ocupată azi de mărţişorul kitsch, o varietate asemănătoare, dar cu un colorit ţipător şi un aspect distinct”, explică Decebal Popescu, bijutier la National Geographic. “Fireşte că lumea s-a speriat, cei mai tineri nu au văzut aşa ceva în viaţa lor.”

“Marele mister e cum a ajuns un mărţişor de bun gust în mijlocul oraşului”, a continuat specialistul. “E posibil să fi fost purtat în cioc de o pasăre migratoare. Alţi cercetători au sugerat că mărţişorul de bun gust s-ar fi agăţat din întâmplare de hainele cuiva, reuşind să iasă astfel din muzeu.”

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi