Haos la IKEA! Chiftelele au luat-o la fugă când au văzut inspectorii ANPC

Un fenomen rar i-a înspăimântat aseară pe clienţii unui restaurant IKEA din Capitală! Vestea că se apropie inspectorii ANPC le-a băgat în sperieţi pe chiftelele din galantar, care au luat-o la fugă care încotro, inclusiv printre picioarele oamenilor care mâncau liniştiţi.

„A fost ca o avalanşă de chiftele. Săreau de colo-colo ca nebunele. Câteva mi-au intrat în gură!”, se plânge un consumator, care pretinde că venise doar pentru somonul marinat.

„Nu ştim încă dacă erau duse în spate de şoareci sau aşa sunt ele, cu picioruşe. Cert e că au făcut ţuşti! şi au zbughit-o. Pe multe le-am prins, dar câteva chiftele au reuşit să se ascundă în genţile şi buzunarele clienţilor şi s-au făcut dispărute”, spune Geta, angajată a cunoscutului lanţ de fast-food care face şi mobilă.

Alte câteva chiftele au ajuns în stradă, punând în pericol circulaţia de pe bulevardul Cornel Palade din Sectorul 3. „Îi rugăm pe şoferi să circule cu viteză redusă, pentru că există riscul să le sară în faţă o chiftea”, a precizat Marcu Anton, purtător de cuvânt al Poliţiei Rutiere.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
5 noiembrie 2021 14:04
Citește mai mult despre: ANPC chiftele ikea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult