Hipster, dezmoştenit de tată după ce a folosit cazanul de ţuică să facă kombucha

Orice, până la cazan! Decebal Popescu, un tânăr de 27 de ani care lucrează ca Junior Account Social Media Guru la o agenţie de publicitate din Capitală, a fost dezmoştenit de tatăl său după ce a pângărit cel mai sacru obiect din gospodăria acestuia, cazanul de ţuică.

Aflat în vizită la părinţi în comuna Cârnăcioru, Dâmboviţa, Decebal a folosit cazanul de ţuică pentru a prepara kombucha, o băutură nonalcoolică pe bază de ceai fermentat, rezonabil de delicioasă şi oarecum plină de nutrienţi esenţiali.

„Am acceptat faptul că nu are o meserie adevărată. M-am obişnuit cu ideea că e genderfluid şi vegan şi budist şi are un cercel în testiculul stâng. Chiar şi atunci când l-am prins ascultând The Motans am încercat să-l înţeleg. Dar când l-am văzut băgând un fel de pişat şi o meduză scârboasă în cazanul meu de ţuică… Ăsta nu e fiul meu. Nu am fiu. Să nu îl mai văd în faţa ochilor”, spune Marin, 54 de ani, tatăl lui Decebal.

„Eu am să-l iubesc mereu, dar chiar aşa, să-ţi faci tatăl să vomite şi să plângă în acelaşi timp, asta nu e frumos, mămică”, a comentat Aurica, bunica lui Decebal.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
14 aprilie 2024 02:11
Citește mai mult despre: hipsteri kombucha

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult