Hipsterii din Cluj sunt atât de mulți încât nu mai încap în oraș și vor fi mutați în Dej

Numărul de hipsteri din Cluj a depășit limita de siguranță, așa că e nevoie de o reacție promptă din partea autorităților. Normele europene stabilesc clar că e interzisă aglomerarea de hipsteri în spații urbane, din cauză că aceștia pot distruge un întreg ecosistem social dacă se înmulțesc incontrolabil. Iar în Cluj exact aici s-a ajuns.

Și acesta este doar vârful icebergului, pentru că numărul de hipsteri din Cluj este chiar mai mare decât cel oficial. Asta pentru că mulți hipsteri din oraș, ca să nu fie luați în evidență de autorități, se declară unguri. „Limita de hipsteri din oraș nu că e depășită, ci e sufocată de-a dreptul”, estimează reputatul sociolog Decebal Popescu.

O soluție trebuie găsită până să înceapă Electric Castle, când un nou val de hipsteri va lovi Clujul. Deci situația fiind atât de dramatică, și soluția este din aceeași categorie: hipsterii din Cluj vor fi mutați în Dej. Înainte de a fi repartizați în diverse zone ale Dejului, hipsterii vor fi duși mai întâi la triere în gara din Dej. „Păi aia e gară?”, s-au revoltat hipsterii din Cluj.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
31 mai 2023 10:58
Citește mai mult despre: cluj Dej hipsteri

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult