I-a dat daună totală! Epava de la Costineşti s-a scufundat după ce a intrat un cocalar cu BMW-ul în ea

Scris de Ionuț Foltea
@
4 mai 2018 15:06
I-a dat daună totală! Epava de la Costineşti s-a scufundat după ce a intrat un cocalar cu BMW-ul în ea

Unul din reperele turistice ale României a dispărut ieri în valuri. Celebra epavă de la Costineşti a fost scufundată, în urma coliziunii cu un BMW X6, condus de un cocalar care a intrat cu maşina în apă, să vadă cât prinde la oră pe valuri de doi metri. Accidentul, văzut în direct de câţiva turişti, nu a fost sancţionat, pentru că poliţiştii erau ocupaţi cu amendarea unei activiste Greenpeace, care protesta în faţa primăriei faţă de abuzurile asupra ratonilor tărcaţi din grădinile zoologice româneşti.

Evenimentul rutier-acvatic a fost descris de martori în stil clasic: „A dat handicapatu’ ăla cu viteză”. Epava a dispărut rapid, după ce mai mulţi localnici s-au dus cu bărcile şi au tăiat-o în bucăţi, după care au plecat cu fierul spre Combinatul Siderurgic Galaţi.

Din păcate, pentru şoferul BMW-ului nu s-a mai putut face nimic, pentru că a fugit şi Loganul poliţiei locale n-a putut să-l prindă. Primăria Costineşti a alocat 20 de milioane de Euro pentru achiziţia unei epave noi, în ciuda opoziţiei consilierilor USR din primărie, care au propus o soluţie inteligentă: torpilarea unui pescador şi tractarea epavei în locul fostei epave.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi