Iar a fost haos la metrou! A fost angajată o vatmaniţă şi nu nimereşte staţiile

Blocajele şi aglomeraţia par să nu se sfârşească niciodată la Metrorex. A fost încă o zi îngrozitoare în subteran, fiindcă un dobitoc din conducere a angajat o vatmaniţă, care evident a dat tot traficul peste cap, pentru că femeile nu sunt în stare să conducă vehicule.

Şomâldoaca le face semne din faruri vatmanilor care vin pe contrasens, îi opreşte şi-i întreabă: “Pe unde s-o iau ca să ajung la staţia Timpuri Noi?”, blocând toate liniile. “Cele mai mari probleme sunt în staţia Dristor, unde vaca sună la tractări, pentru că nu e în stare să dea cu spatele”, a mai declarat Marian Coltea, vatman.

Uneori nimereşte tunelul corect, dar are fixuri: “Nu opresc la Victoriei, că e o curvă nenorocită care are cizme la fel ca ale mele. La Romană n-am voie să opresc, că staţia e în curbă şi legea spune că n-ai voie să staţionezi în curbă”, a declarat Mioara Papuc. Vatmaniţa evită şi staţia Tineretului, susţinând că e prea mică şi n-are loc să intre, deşi vatmanii parchează acolo fără probleme.

Totuşi, se pare că lucrurile se vor aranja de la sine. Pasagerii de la metrou s-au prins care e trenul condus de vatmaniţă şi nu mai urcă în el, o lasă să se plimbe ca proasta cu vagoanele goale. Trenul condus de femeia din subteran poate fi recunoscut uşor, pentru că e lovit pe toate părţile.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
10 noiembrie 2016 16:54
Citește mai mult despre: aglomeratie metrou vatman

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult