În sfârșit! Afișele cu Cristi Minculescu nu mai pot fi lipite la mai puțin de 100 de metri de școli și grădinițe

În România există începând de azi cu o anomalie mai puțin. Asta după ce o instanță de judecată a decis ca afișele cu Cristi Minculescu să nu mai poată fi lipite la mai puțin de 100 de metri de școli și grădinițe. ”Copiii trebuie protejați de astfel de imagini înspăimântătoare, care îi pot afecta emoțional într-un mod ireversibil”, a spus judecătorul.

Deși avocații lui Cristi Minculescu au invocat precedentul Loredana Groza, care a primit permisiunea să își afișeze în continuare afișele lângă școli, procurorul de caz, reputatul Decebal Popescu, a desființat pretenția. ”Deși vorbim în ambele situații de anomalii vizuale, în cazul Loredana s-a ținut cont că ea folosește tone de glet și farduri ca să-și mascheze denivelările, ceea ce în cazul lui Cristi Minculescu nu se întâmplă”, a explicat procurorul.

Judecătorul le-a făcut totuși o concesie avocaților lui Minculescu. El a decis că afișele cu Cristi Minculescu vor putea fi totuși lipite în zona școlilor și grădinițelor o zi pe an, când e Halloween-ul. ”Dar numai pe timp de zi, sub nici o formă după ce se lasă întunericul”, a ținut însă să atragă atenția judecătorul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
9 mai 2018 19:44
Citește mai mult despre: Cristi Minculescu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult