În sfârșit! Cartoful din Piața Revoluției a fost dat jos din țeapă și transformat în chipsuri

Te-ai săturat să vezi “cartoful în ţeapă”? Ei bine, nu eşti singurul pe care monstruosul tubercul din Piaţa Revoluţiei îl zgârie pe retină! În această dimineaţă, după luni de campanie şi adunarea tuturor aprobărilor necesare, un grup de iniţiativă cetăţenesc a feliat cu atenţie cartoful, l-a dat jos şi l-a făcut chipsuri.

“În buna tradiţie bucureşteană, am produs din cartoful de aproape 700 kg cel mai mare bol de chipsuri din Europa, dacă nu din lume”, spune Decebal Popescu, coordonatorul lucrărilor de prăjire. “Fireşte, un cartof atât de mare se coace greu, dar după anii petrecuţi în vârful obeliscului, în piaţa publică, era numai bun. În plus, nu mai trebuie să ne uităm la el toată ziua, să ni se facă poftă.”

Chipsurile obţinute din barabula uriaşă au aproape 3 metri în diametru şi au fost foarte apreciate de publicul trecător. “Sunt şi un pic mai groase decât chipsurile obişnuite, au un gust intens şi tot felul de arome. Zici că-s noile Chio Chips!”, a apreciat un fan al gustărilor crocante.

După ceremonia de feliere şi chipsuire a cartofului din piaţă, cetăţenii implicaţi în proiect au fost văzuţi îndreptându-se spre o bere, pentru a se putea bucura pe deplin de realizarea de azi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

22 noiembrie 2016 11:16
Citește mai mult despre: cartof chipsuri monument

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult