Încă o bucurie în familia Cărtărescu! Mircea a devenit tatăl unei cărți de 4 kg

În aceste vremuri triste iată că mai sunt oameni care își regăsesc fericirea în micile bucurii ale vieții. În familia Cărtărescu, de exemplu, este iar sărbătoare, veteranul Mircea devenind din nou tată al unei cărți sănătoase, de 4 kilograme 200.

„A fost o naștere ca la carte, a luat nota 10. Editorul a scos-o foarte ușor, i-a dat o pălmuță peste copertă și imediat au început să urle zece critici literari cu «Doamne, ce bună e cartea asta, o minunăție, se simte că e a lui Cărtărescu»”, a spus un apropiat al familiei.

Volumul a fost dat în grija tatălui, care l-a semnat pe frunte cu tandrețe și l-a oferit apoi celor apropiați, să-l admire. Fericit, Mircea a anunțat că nu se va opri aici și că-și dorește să mai facă cărți, dacă dă Dumnezeu chiar gemeni sau tripleți, adică trei volume a câte patru kilograme.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

17 aprilie 2021 09:56
Citește mai mult despre: Cartarescu carte

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult