Încă o lovitură contra homosexualilor! Coaliţia pentru Familie adună semnături să nu mai participăm la Eurovision

Represalii dure contra comunităţii LGBT. Coaliţia pentru Familie a lansat o nouă campanie de strângere de semnături, scopul fiind să fie trecută în Constituţie explicit interdicţia ca artiştii români să participe la Eurovision şi cei care au participat deja să fie castraţi chimic, chestie evident inutilă în cazul lui Trăistariu.

“Artiştii care au fost deja la Eurovision nu vor mai avea dreptul să se căsătorească, pentru că destule generaţii de români au îndurat abjecţiile cu care ne tot prezentăm la Eurovision, şi gena muzicii de căcat trebuie stopată”, explică Marian Coltea, purtător de cuvânt Coaliţia pentru Familie.

Coaliţia pentru Familie solicită ferm ca în Art. 1 din Constituţie să scrie foarte clar că România e stat naţional unitar şi că la Eurovision are voie să meargă doar Grigore Leşe, care va cânta exclusiv o doină de jale, pentru că dacă merge iar Ouatu toată planeta va fi convinsă că suntem o naţie de travestiţi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
3 martie 2017 19:07
Citește mai mult despre: coalitia pentru familie Eurovision gay

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult