Caz bizar cu un hipster bucureștean în prim-plan. Din motive greu de explicat, hipsterul s-a bărbierit accidental, ajungând să nu mai fie recunoscut de prieteni, ba chiar nici măcar de părinți. De prietenă n-a fost cazul, că n-are una. ”Nu-mi explic ce s-a întâmplat, probabil mi-a fermentat smoothie-ul în stomac și m-am îmbătat, de-am ajuns să-mi dau barba jos. Chiar nu găsesc altă explicație plauzibilă”, a povestit hipsterul.

transplantbarba_bucurie.jpg Deși convins că următoarele două-trei luni, până-i va crește barba înapoi, și le va petrece ascuns în casă, hipsterul a avut un noroc imens. A auzit de la un prieten că în clinicile MedLife există aparatură de ultimă generație și a zis să-și încerce norocul: a întrebat dacă poate fi ajutat cu un transplant de barbă și, din fericire pentru el, răspunsul a fost unul pozitiv.

”Poți să-mi iei casa sau hainele de pe mine, că nu mă supăr, dar nu-mi poți lua barba, este ca și cum mi-ai lua spiritul. Bine, barba și trotineta electrică, ca să fiu exact. Sunt anumite lucruri fără de care eu nu sunt eu, iar barba este cu siguranță unul dintre ele. Așa că le mulțumesc medicilor de la MedLife că mi-au redat identitatea, fără ajutorul lor aș fi pierdut câteva luni din viață”, a povestit hipsterul. 

Scris de Advert Einstein | Wednesday, 26.09.2018 13:56 Monden

National Cinematografic