Încă un scandal la înmormântarea lui Șora! Preotul se plânge că n-a primit destul

Scandaluri în lanț după decesul fostului nomenclaturist bolșevic Mihai Șora. După acuzațiile lansate de familie cum că soția acestuia l-ar fi ținut în geam vreo 3 ani ca să încaseze pensia, iată că și cei patru preoți care au oficiat slujba se plâng că suma plătită a fost cam mică și că se putea face o chetă pe Facebook ca să se adune o sumă mai mare: ”Având în vedere câți hipsteri îl urmăreau, puteau să dea și ei 3,5% din salariu pentru înmormântare. Pentru alte căcaturi cum de se mobilizează?”, întreabă Vasile Băbescu, reprezentant BOR.

”Să mă ierte dumnezeu că vorbesc de rău în biserică, dar nu a fost înmormântare într-o biserică de cartier, ci înmormântare cu onoruri militare. Nu se poate să dai aceeași sumă ca la un credincios de rând. Ca să nu mai zic că trebuia să ni se dea niște bani pentru că ne-am murdărit pe mâini îngropând un ateu”, a declarat unul din preoți.

Un alt preot spune că totuși, a venit fiul lui Șora din Germania, putea să dea și el niște euro: ”Nu e creștinesc să dai lei dacă tu ai putea da euro. Așa cum văduva a dat bănuțul ei de aramă pentru că atât avea, tot așa putea și creștinul Tom Șora să dea toți euro pe care îi avea, că primeam și carduri”, a explicat preotul Onufrie Rîuleț.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
1 martie 2023 14:29
Citește mai mult despre: bani Biserică BOR înmormântare preot scandal Șora

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult