Începe Cerbul de Aur! Deşi nu ştie să cânte, s-a înscris şi Patriarhul, că a văzut „aur” pe afiş

Deşi există voci care susţin că e cel mai afon cap al Bisericii din istorie, Patriarhul Daniel nu se dă în lături de la concursurile muzicale! Recent, acesta a anunţat că s-a înscris chiar şi la Cerbul de Aur, atras pesemne de numele festivalului.

„Recunosc că n-am cântat foarte mult pop la viaţa mea, dar nu mi-ar strica un cerb de aur pentru şemineul Catedralei”, spune Preafericitul. „Dacă a putut Christina Aguilera, pot şi eu! Îmi trebuie doar un refren fredonabil şi nişte odăjdii mai transparente.”

„Numele de scenă? Daniel Iglesias, fireşte”, a glumit Preafericitul, visând deja cum îşi va completa colecţia de animale de aur.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
26 august 2018 09:47
Citește mai mult despre: Cerbul de Aur Patriarh

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult