Motor! Acţiune! Mult premiatul regizor român Cristi Puiu se scufundă într-o nouă kino-odisee. Pentru că se fac remake-uri după orice, de la Moby-Dick la Spiderman, românii fac un gritty reboot la Singur Acasă, numit Singur Acasă-Avortul, cu toate părţile pe care publicul clasic n-a avut niciodată ocazia să le vadă.singur_acasa_avortul.jpg

Joe Pesci e poliţist şi vine să ancheteze un avort în cartierul lui Kevin. Kevin află că a fost adoptat, şi că are o altă familie, şi 8 fraţi la orfelinat. Vecinul bătrân (jucat de Marian Râlea) e securistul turnător al blocului care o torturează şi o violează pe mama lui Kevin în repetate rânduri, într-un gang, iar tatăl lui Kevin e un drojdier care lucrează ca paznic la un abator de porci şi face şi chiuretaje ilegale, interpretat magistral de un Răzvan Vasilescu fără dinţi. În rolul mamei lui Kevin e Maia Morgenstern, refăcând cuplul de aur din Balanţa.

Daneliuc e trecut co-scenarist, pentru că altfel nu obţineau finanţarea de la UNITER. Filmul a fost făcut în coproducţie cu Warner Brothers. Uniter dă 1 milion de Euro, care înseamnă apa minerală pe platou şi sticksurile.

“Singur Acasă-Avortul” a primit un Palme D’Or preventiv de la Festivalul Cannes, în speranţa că cineaştii români nu vor mai trimite filmul, să nu le vină iar să vomite celor din juriu.

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de TNR | Friday, 11.12.2015 12:23 Monden

National Cinematografic