Ingenios! Un bărbat a pus oglindă și farduri la bucătărie și acum soția lui stă numai acolo

Scris de Călin
@
14 ianuarie 2025 07:28
Ingenios! Un bărbat a pus oglindă și farduri la bucătărie și acum soția lui stă numai acolo

După ani de zile în care a vorbit singur când își ruga soția să petreacă mai puțin timp în baie sau să mai viziteze și ea din când în când bucătăria, un bărbat a reușit imposibilul. Printr-o operațiune simplă și la îndemâna oricui – a montat o oglindă în bucătărie și a pus niște farduri pe lângă ea – viața lui s-a schimbat mult în bine.

„Soția stă toată ziua la bucătărie, cum nici nu visam vreodată”, exultă bărbatul. „Desigur, încă nu a început să și gătească, dar încet-încep va ajunge și acolo.” Planul lui este să pună ba o tigaie, ba un castron printre farduri, ca să se acomodeze soția cu ele, apoi o va învăța cum se folosește plita sau cuptorul.

„Primul pas este făcut, petrece mult timp în bucătărie, restul vor veni de la sine”, este convins bărbatul. „Sper că în cel mult o lună să mănânc prima omletă făcută de ea. E greu până gătește o dată, după care sunt convins că o va face zilnic.”

Dar, chiar și dacă soția lui nu va începe să gătească, el tot este fericit. „Nici nu vă imaginați ce ușurare este pe mine că găsesc tot timpul baia liberă și pot petrece acolo cât timp vreau eu, fără să risc să mă deranjeze soția”, a explicat bărbatul.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 1 comentariu

  • sa-i fardeze mancarea omului!!! :)))

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi