Intelectual! Liiceanu a tăiat porcul după ce l-a adormit cu câteva citate din Heidegger

Unii îi dau să bea nişte ţuică, alţii îl asomează prin alte metode, însă stilul de intelectual total al lui Gabriel Liiceanu s-a văzut plenar, acesta tăind porcul abia după ce l-a ameţit bine cu nişte citate din Heidegger.

„Când a început să bage din Fiinţă şi Timp în original în germană, am văzut cum se înmoaie picioarele porcului. Când a ajuns pe la transcendent şi transcendental, porcul dormea de-a binelea şi mă luase şi pe mine o plăcută toropeală”, spune melancolic Andrei Pleşu, care a venit să-l ajute pe Liiceanu la tăiatul porcului.

Imediat după sacrificarea animalului, Gabriel Liiceanu s-a apucat să-i laude scurta, dar semnificativa sa viaţă, iar Andrei Pleşu a redactat un scurt eseu despre atmosfera de cocină şi promiscuitate morală în care trăise porcul.

În schimb, folosirea asomării prin filosofie pare să fi dat roade, carnea groştelului fiind considerată „cea mai delicioasă” de participanţii la pomana porcului.

„Ca nişte intelectuali l-au tăiat. N-am văzut porc pârlit mai migălos, nici migălos mai pârlit”, spune Mioara Papuc, care i-a dat o mână de ajutor lui Liiceanu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
24 decembrie 2013 03:59

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult