Inundaţie catastrofală în Vaslui, după ce şanţul de scurgere s-a înfundat cu beţivi

Încălzirea globală se face simţită şi la Vaslui! Dacă, în alţi ani, oraşul era îngropat în nămeţi încă din decembrie, anul acesta locuitorii se confruntă cu inundaţii fără precedent. La originea catastrofei s-ar afla, spun autorităţile locale, o rigolă înfundată cu beţivi adormiţi după noaptea de Revelion.

„Într-o seară normală, în şanţul ăsta zac trei, maximum patru drojdieri”, spune Sandu T., scafandru. „La 1 ianuarie, însă, în canalul de scurgere s-au prăbuşit vreo 400 de indivizi beţi lemn, formând un baraj natural, asemenea celor făcute de castori.”

Din fericire pentru vasluienii afectaţi de inundaţie, nivelul apei urmează să scadă pe măsură ce beţivii se trezesc şi pleacă acasă. Mai mulţi angajaţi ai Primăriei Vaslui au fost trimişi să grăbească procesul prin împungerea alcoolicilor somnolenţi cu un băţ ascuţit, însă au poposit la un birt pe drum şi nu pot fi contactaţi.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
2 ianuarie 2017 03:20
Citește mai mult despre: alcool betivi Revelion Sarbatori Vaslui

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult