TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Invitaţii la Revelionul de la Antena 1 şi-au luat vuvuzele, ca să nu se audă doar Dan Negru

Scris de Călin
@
31 decembrie 2017 13:06
Invitaţii la Revelionul de la Antena 1 şi-au luat vuvuzele, ca să nu se audă doar Dan Negru

Anul acesta am putea asista la o premieră mondială: la programul de Revelion de pe Antena 1 există posibilitatea să fie auziți și invitații, nu doar Dan Negru, ca la precedentele 174 de ediții realizate de longevivul prezentator. Asta datorită unui mic truc la care au apelat invitații: s-au dotat toți cu vuvuzele.

”Știu că n-am nici o șansă să fiu auzit cântând, oricât de tare aș urla în microfon, așa că o să suflu toată noaptea în vuvuzea, să-l acopăr pe Dan Negru”, spune un invitat. ”La fel vor face și ceilalți invitați și tragem speranța că, dacă suflăm toți deodată în vuvuzele, îi vom acoperi vocea lui Dan Negru. Nu total, dar cât să se audă acolo și altceva în afară de urletele lui Dan Negru, să nu creadă lumea că iarăși face singur revelionul.”

Planul invitaților a ajuns și la urechile lui Dan Negru, care a izbucnit într-un râs necontrolat imediat ce-a aflat de el. ”Ce naivi!”, a exclamat realizatorul de revelioane. ”Îmi aduc aminte de cei care au vrut acum mulți ani să mă acopere cu bormașini și picamăre, dar nici măcar ei, care erau lângă ele, nu le-au auzit din cauza vocii mele. O să-i umilesc cu tot cu vuvuzelele lor, n-au absolut nici o șansă. Abia aștept!”

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi