Ion Țiriac dezvăluie cum a ajuns miliardar: „Nu m-am dus la nicio nuntă!”

În sfârşit, miliardarul Ion Ţiriac a dezvăluit secretul bogăţiei eterne! Întrebat cum de a ajuns să stea pe bartai muntele de bănet, fostul tenismen a recunoscut ceva ce unii dintre noi bănuiam deja: că a refuzat absolut toate invitaţiile la nunţi pe care le-a primit vreodată.

„Nu, n-am investit în aur, tablouri, imobiliare, crypto, acţiuni sau titluri de stat. N-am făcut videochat. N-am avut fermă de melci sau parc de centrale eoliene. N-am citit în viaţa mea Wall Street Journal. Pur şi simplu nu m-am dus la nunţi, să arunc cu bani aiurea în tot felul de semi-prieteni şi para-neamuri. Fără nunţi, averea s-a adunat, gândiţi-vă că am şi eu o vârstă”, a explicat Ţiriac.

Potrivit INS, într-un sezon obişnuit de nunţi, un român aruncă în medie 250.000 de euro sub formă de dar. „E suficient să reduci numărul de nunţi la jumătate şi îţi poţi permite la sfârşitul anului un apartament de 3 camere într-o zonă bună din Capitală”, a explicat Ţiriac.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
19 mai 2022 08:56
Citește mai mult despre: bani nunti tiriac

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult