Kennedy, implicat în sinuciderea Mădălinei?

Berta, femeia care i-a adus Furadan Mădălinei Manole, este fiica lui Ion Lăceanu. Pentru cine n-a trecut la viaţa lui pe Bulevardul Elisabeta, Ion Lăceanu este un cântăreţ de muzică populară care a dat mâna cu Kennedy. Evenimentul este celebrat şi astăzi în fereastra unui restaurant de pe bulevardul amintit.

„Ion Lăceanu l-a cunoscut pe preşedintele Kennedy. Ei au dat mâna, cu o lună înainte de asasinat!”, scrie pe afişul lipit în geam. Acum, anunţul ar putea la fel de bine să sune cam aşa: “Aici cântă Ion Lăceanu, tatăl femeii care i-a cumpărat Furadan Mădălinei Manole.” Kennedy nu cred că mai e prea interesant acum. Cui îi pasă cu cine dădea mâna Kennedy? Şi dacă a dat mâna cu Kennedy ce? Nu e ca şi cum Lăceanu ar fi fost cântăreţul preferat al preşedintelui american.

E ciudat totuşi cum oamenii din familia aia au devenit aproape faimoşi prin tot felul de ascocieri irelevante cu celebrităţi. Tatăl a dat mâna cu Kennedy, fiica i-a cumpărat Furadan Mădălinei. Nu m-aş mira să aflu ca Ion Lăceanu a cumpărat glonţul cu care a fost asasinat Kennedy. Cât despre fie-sa, sigur a dat mâna cu Mădălina, măcar atunci când au făcut înţelegerea cu pesticidul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
2 august 2010 14:57

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult