La alţii ninge cu bani! Patriarhul a deschis o pârtie privată de schi pe Dealul Mitropoliei

În timp ce noi ne dăm de ceasul morţii că nămeţii ne-au înghiţit maşinile luate în rate, Patriarhul Daniel pune Bucureştiul pe harta internaţională a staţiunilor de schi! Profitând de vremea de afară, şeful BOR a inaugurat în această dimineaţă o pârtie luxoasă de schi pe Dealul Mitropoliei, dotată cu telescaun, centru de închirieri şi chiar şi un stand cu vin fiert de împărtăşanie.

“Să ai un deal atât de bine plasat, în buricul Capitalei, şi să nu-l exploatezi, ăsta ar fi un păcat strigător la cer!”, a explicat Preafericitul, probând nişte schiuri experimentale, în formă de cruce. “Pe lângă schi, la Patriarhie se va practica şi patinajul, fiindcă ne-a îngheţat cristelniţa aia mare, iar copiii se pot da pe derdeluş cu racla. Snowboard nu, ăla e un obicei neromânesc, importat de la eretici.”

Chiar şi bucureştenii neiniţiaţi în sportul cu beţe se pot distra de minune, furând meserie de la monitorii de schi ai Patriarhiei, care sunt acreditaţi şi ca profesori de religie, a menţionat întâistătătorul Bisericii.

“Preţurile sunt cam piperate – un ski-pass de o zi costă cam cât un botez sau o cununie – dar zăpada e excelentă pe tot domeniul schiabil. Se vede că a fost sfinţit de o mână pricepută”, a declarat Romeo Trifu, împătimit al sporturilor de iarnă.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
11 ianuarie 2017 16:53

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult