La nunta lui Eba va cânta Jean de la Sorbona, regele manelelor intelectuale

Elena Băsescu vrea o nuntă cu tentă elitistă. La petrecerea de la Palatul Snagov, care va urma ceremoniei religioase, Eba îşi doreşte să cânte Jean de la Sorbona, primul manelist intelectual. Astfel, cei 500 de invitaţi vor avea ocazia să se delecteze cu celebrele acorduri de inspiraţie heideggeriană sau husserliană.

Şcolit la celebra universitate pariziană, Jean de la Sorbona este manelistul care nu are duşmani, ci „interlocutori cu care discută în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr”, după cum singur se caracterizează. Singurul lui duşman în sensul manelistic al termenului este Jacques Derrida, căruia Jean îi impută apariţia deconstructivismului în filozofia occidentală.

Jean de la Sorbona se evidenţiază şi prin modul în care primeşte bani de la invitaţi în timp ce cântă. Pentru că nu suportă ca lumea să arunce cu bani pe scenă, el le pune la dispoziţia fanilor săi un cititor de carduri, cu ajutorul căruia petrecăreţii îi pot vira, fără număr, fără număr, sumele de bani dorite.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
24 august 2012 16:16

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult