Lider PSD, felicitat de Irina Nistor după ce i-a zis unui protestatar „Măi, tembelule”

Limbajul potrivit la locul potrivit! Şeful PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a primit cele mai sincere felicitări din partea Irinei Margareta Nistor după ce i-a strigat unui protestatar „Măi, tembelule!” în timpul manifestaţiilor de 1 Decembrie.

„Mă bucur că mai există oameni care ştiu să înjure sănătos, fără frică, la naiba! Dă-o încolo de cenzură”, a declarat Irina Nistor, care i-a trimis cadou liderului pesedist un exemplar al filmului „Sport sângeros” dublat de ea în 1990.

Buzatu spune că ieşirea sa verbală, surprinsă pe casetă VHS, ar fi fost scoasă din context, deoarece protestatarul i-ar fi adresat, la rândul său, numeroase injurii grave, printre care „Du-te naibii, PSD” şi „Fir-ai tu să fii de baron local”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
3 decembrie 2019 14:40
Citește mai mult despre: irina nistor

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult