Lidia Buble, acuzată că a dat şpagă mai multor oameni ca s-o asculte cântând

Abia ce-a fost acuzată c-a dat șpagă unor polițiști ca să nu fie testată de alcool sau droguri când conducea noaptea prin București, că Lidia Buble s-a lipit deja de încă un scandal. Iar de data asta faptele sunt infinit mai grave: e acuzată că a dat șpagă mai multor oameni ca s-o asculte cântând.

Surse apropiate de anchetă spun că ar exista mii de victime, persoane în nevoie mare de bani care au fost torturate cu muzica Lidiei Buble. Procurorii au confirmat dealtfel că au audiat mai bine de trei ore o piesă de-a Lidiei Buble și au ajuns la concluzia că e incredibil de proastă. Impresia lor confirmă astfel teroarea la care au fost supuse victimele.

Procurorii au dubii legate de cum ar trebui abordat cazul, întrucât nu există legislație care să le permită s-o oblige pe Lidia Buble să nu mai cânte. Scopul lor este ca muzica ei să nu mai fie folosită niciodată pentru torturarea unor oameni nevinovați, nu neapărat trimiterea după gratii a Lidiei Buble.

Precizăm că nu am încercat să aflăm părerea Lidiei Buble despre aceste acuzații, de frică că ne-ar putea cânta în timpul discuției.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
23 noiembrie 2021 18:01
Citește mai mult despre: Lidia Buble

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult