Lino Golden, accidentat grav după ce a încercat să fure oglinzile de la un Panamera aflat în mers

Dezastru în showbiz. Singurul cântăreț adevărat din țara noastră, Lino Golden, bufleiul de aur al muzicii trap, a fost lovit nasol de un Porsche Panamera, în timp ce încerca să-i șterpelească oglinzile chiar din mers.

Șoferul care l-a șifonat pe artist se dezvinovățește, spunând că ”nu e normal să sari noaptea ca pantera după mașini, că până la urmă tot o pățești”. Acesta mai spune că după ce l-a lovit, Lino a zbughit-o ca mitraliera și s-a pierdut ușor în noapte, semn că știa că vin polițiștii după el, deci a băgat NOS-ul și motorsport pe trotineta lui.

Și alți șoferi de Panamera spun că Lino i-a rugat să-l plimbe și pe el un pic, să-și facă niște selfiuri, ca să creadă lumea că e mașina lui.

Se pare că Lino Golden, care nu prea are bani de un Panamera, pentru că trebuie să despăgubească niște oameni de la care ar fi ciordit niște muzică, ar fi încercat să-și facă singur acasă un Panamera din piese. Poliția a găsit la acesta acasă o bară de Panamera și un senzor de parcare de la un Renault Megane.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
4 octombrie 2018 20:03
Citește mai mult despre: Lino Golden Panamera

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult