Loredana a adormit pe plajă! Turiștii au spus o rugăciune și au îngropat-o în nisip

Pentru că e greu să stai trează toată ziua, mai ales când te apropii de 90 de ani, Loredana obișnuiește să adoarmă de prânz pe unde apucă. Ba în mașină, ba la cumpărături, ba într-o emisiune tv, Loredana a încercat multe. Azi, de exemplu, nonagenara a adormit bine de tot în timp ce stătea întinsă la plajă.

Și pentru că dormea atât de profund încât nu a reacționat la niciun stimul extern, niște turiști mărinimoși au spus repede o rugăciune și au îngropat-o creștinește în nisip. Au pus și două bețe și o placă cu numele Loredanei, ca să știe lumea cine se află acolo. Numai că, surpriză!, Loredana s-a trezit în cele din urmă și a ieșit din nisip, spre mare șoc al turiștilor.

Loredana a fost rugată de multă lume să poarte la gât o plăcuță cu mesajul „Sunt vie”, pentru ca astfel de incidente să nu se repete, dar orgoliul a făcut-o să refuze de fiecare dată. Chiar și faptul că anul acesta a fost îngropată din greșeală în nisip de 7 ori n-a convins-o că trebuie să schimbe ceva la ea.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
30 iunie 2021 18:04
Citește mai mult despre: loredana nisip

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult