Loredana a lansat o piesă manifest despre creșterea punctului de pensie

Loredana a decis să fie egoistă în ultima ei piesă, așa că a abordat o temă care o privește în primul rând pe ea, nu pe fanii ei: creșterea punctului de pensie. Venerabila octogenară a muzicii românești spune în versuri atent gândite că s-a săturat de promisiunile politicienilor și că nu mai are răbdare să tot aștepte creșterea punctului de pensie.

Intitulată „Ridică-mi punctul de pensie la cer“, piesa e considerată deja un veritabil manifest al celor trecuți de 80 de ani, deși are mai puin de 24 de ore de când a fost lansată. Asta pentru că Loredana a pus mult suflet în această piesă, lucru care se vede și se simte, sunt de părere criticii muzicali.

Loredana spune că abia așteaptă ziua în care punctul de pensie o să fie suficient de mare încât să nu mai fie nevoită să cânte și să se afișeze cu proteza pusă pe Instagram, ca să facă rost de bani. „Vreau să-mi trăiesc bătrânețile liniștită, doar din banii de pensie“, visează cu ochii deschiși celebra octogenară.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
25 ianuarie 2022 18:28
Citește mai mult despre: loredana pensie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult