Lucian Viziru le-a organizat un flagrant cu mascaţi celor de la Mandinga!

Şoc în lumea muzicală! Furios că nu a trecut de preselecţia pentru Eurovision, Lucian Viziru nu numai că a făcut plângere la DNA, dar le-a şi organizat celor de la Mandinga un flagrant cu mascaţi! Din nefericire pentru Viziru, membrii trupei nu au pus mâna pe CD-urile inscripţionate cu marker invizibil „MITĂ”, astfel încât oamenii legii n-au avut ce să le facă. De supărare, Viziru şi-a vărsat amarul în faţa camerelor de luat vederi, chiar dacă acestea nu erau pornite:

„E inadmisibil să repezinte România la Eurovision o trupă cu trei negri, ăsta e direct rasism. Nu mai zic că au avut mai multe şanse fiindcă sunt mai mulţi decât mine, ceea ce e discriminare pe faţă. Plus că eu mai sunt şi un actor foarte prost, ceea ce juriul am impresia că nici măcar nu a luat în considerare. Gândiţi-vă că m-am muncit la melodia asta 50 de minute, dacă pun şi pauza de pipi aproape o oră, e bătaie de joc să mi-o refuze. Păi dacă piesa mea e proastă, ce să mai zic de Oac oac diri diri dam?”

Viziru le-a cerut fanilor săi din întreaga lume să saboteze participarea trupei Mandinga la Eurovision şi a ameninţat că va veni personal la finala de la Baku special ca să nu-i aplaude pe reprezentanţii ţării noastre şi ca să se strâmbe la ei pentru a le strica concentrarea.

La final, Viziru a cerut ca, drept sancţiune pentru acest abuz incredibil, România să fie descalificată de la Eurovision, UEFA, ONU, Federaţia Internaţională de Gimnastică, UE, Crucea Roşie, NATO, UNICEF etc. „Vreau ca nici măcar la campionatele de snooker să nu mai avem voie să participăm până când piesa mea nu se califică la Eurovision”, a încheiat artistul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
12 martie 2012 15:24

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult