Mai festiv decât colindele! Un post de radio difuzează luna asta numai tăieri de porc

V-aţi plictisit să ascultaţi, în trafic sau acasă, doar „radioul Moşului” şi „luna colindelor”? Vă doriţi ceva care să evoce şi mai bine miracolul sărbătorilor de iarnă? Un post de radio din Capitală a găsit soluţia: toată luna decembrie, va difuza doar sunete de la tăierea porcului.

„Guiţături, grohăieli, hârşâit de cuţite, sfârâit de şorici, gâlgâit de ţuică, plescăit de gumari prin curte – am alcătuit un playlist care sigur le va aduce ascultătorilor aminte de copilărie, de mirosul porcului proaspăt exsanguinat, de vecinii în stare de ebrietate. Feeria Sărbătorilor!”, spune Decebal Popescu, director de programe Pork FM.

Potrivit unor surse, zeci de persoane au fost deja internate cu atacuri de panică după ce au nimerit din întâmplare pe frecvenţa noului post.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
6 decembrie 2018 02:29
Citește mai mult despre: porc radio Sarbatori

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult