Mai tare ca Celibidache! Un bărbat a dirijat sute de femei să iasă din parcare

Unui bărbat din București i se spune Celibidache din Berceni sau Dirijorul nepereche datorită talentului ieșit din comun pe care îl are. El este un adevărat virtuoz în arta dirijatului, unul care se naște probabil doar o dată la câteva sute de ani.

În fiecare lună, el dirijează sute de femei să iasă cu mașinile din parcare. Însă u doar atât. El le dirijează atât de bine încât femeile reușesc nu doar să iasă din parcare dintr-o singură manevră, ci și fără să atingă vreuna din mașinile aflate în jurul lor. E clar că bărbatul are un talent cum rar s-a văzut.

Evident, mai sunt și alți bărbați care se laudă că pot dirija o femeie să iasă perfect din parcare, însă niciunul nu poate face asta cu zece sau chiar mai multe mașini conduse de femei în același timp. Dacă alții dirijează o femeie, el dirijează concomitent o întreagă orchestră de femei la volan.

De când Celibidache din Berceni și-a început cariera de dirijor, în zona în care își desfășoară activitatea numărul tamponărilor ușoare din parcări a scăzut cu peste 90%, încă o dovadă a talentului ieșit din comun pe care bărbatul îl are.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
15 noiembrie 2022 12:17
Citește mai mult despre: femeie parcare

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult