Marea dilemă a celor care dau interviuri online: cum ții telefonul, vertical sau orizontal?

Noua realitate produsă de măsurile de siguranță nu-i descurajează pe cei care vor un job. Au început să se organizeze tot mai multe interviuri online, dar și acolo sunt reguli și secrete. Pentru că prima impresie contează mult, candidații se întreabă dacă e mai bine să țină telefonul pe verticală sau pe orizontală.

Influencerii de pe Instagram au dat tonul, confirmând că e mai bine pe verticală, dar cer taxe mari de consultanță pentru detalii despre cum să ții cotul, ce unghiuri sunt mai angajator-friendly și mai ales la ce distanță să ții fața.

”Pe verticală te subțiază și se vede bine și nodul de la cravată. Evident, riști să se vadă mai jos de cămașă și sacou și angajatorul poate vedea că ești în pantaloni scurți, deci atenție”, spune Decebal Popescu, consultant interviuri online pentru eJobs.

Un sfat clar e să eviți folosirea selfie stick-ului, ca să nu dai impresia că te distanțezi de responsabilitate. Dacă te întreabă unde te vezi peste 5 ani poți spună că în același loc, pe fotoliu, acasă, la muncă.

Scris de Advert Einstein
25 martie 2020 11:03

Articole asemanătoare

Vezi mai mult